Umanizare vs. Dezumanizare

    

 Încep cu ceea că, umanitatea și apariția/existența ecestora, este/persistă/a fost și sa format, datorită, atât naturii cât și a spiritului creativ al omului, omenirea de astăzi fiind totodată opera/produsul/creația sa.

Existența umanității, datorează mai întâi naturii, care a format corpul uman, și la înzestrat cu toate capacitățile sale cognitive. Natura, a dat start existenței umane, ca corp biologic, dar, în comparație cu restul vietăților, omul mai este înzestrat și cu gândire, în aceasta din urmă fiind prezente spiritul logic, creativ, analitic, etc.

Flashmob de Ziua Filosofiei

Astăzi, 17 noiembrie, este Ziua Mondială a Filosofiei. Studenții de la Filosofie de la Universitatea de Stat, împreună cu cei de la Antropologie și un număr de elevi de la liceul Gaudeamus din capitală, în frunte cu Dr. conferențiar Anghelina Suceveanu, la ora 14:00, au organizat un Flashmob.

Din persoanele adunate în fața Teatrului de Operă și Balet, au fost construite litere ce au format cuvântul FILOSOFIE.

Într-un fel, s-a dorit de a face să se audă de FILOSOFIE, printre rândurile oamenilor din stradă.

Libertate/limită în gândire

De ceva timp, începe să-mi vină un nou vânt revoltător spre ideea de libertate, trezindu-mi câteva întrebări referitor la aceasta, și anume: Oamenii sunt într-adevăr liberi în gândire? Care sunt limitele în gândire? Care sunt părțile ce strivesc anumite limite în gândire? Cum influențează societatea asupra libertății individului/unui om și care sunt consecințele acestora asupra gradului libertății de gândire?

Unii pot spune că suntem absolut liberi în gândire și că nimic nu ne împiedică de a gândi liber, alții trec de altă parte. Analizând anumite situații din viață/trecut, ascultând opiniile și plângerile altora, ajung la ceea că liberi în gândire noi suntem, dar că această libertate nu poate fi absolută, ci una imaginativ măsurabilă (limitată).

Indispensabilitatea singurătății

Sunt singur și totuși caut singurătatea, nu acea singurătate ascetică de care ar crede unii. E căutarea acelei singurătăți ce nu provoacă/naște durere, ce nu trezește neînțelegere sau o înțelegere ce mi-ar judeca dorința drept un egoism, căci, cu toții suntem egoiști în fire, problema e că nu toți recunosc.

De ce societatea, pe parcursul evoluției omenești, a devenit atât de plină de legi, care ar fi „promovat” libertatea, care schimbă radical sensul acestui concept!?

Căci, dacă promovăm o libertate, atunci ea în sine ar fi trebuit să existe, și nu vreau să mi se spună că suntem cu toții dependenți de ceva sau cineva. Ne supunem cu toții anumitor coduri de legi și le acceptăm/tolerăm/efectuăm pe unele, dar…

Am putea oare exista în societate și totodată în afara ei?

Ne-ar permite oare acest egocentrism să lăsăm lumea să trăiască, să existe în mai multe dimensiuni?

Ducem viața, dorințele, credințele, prejudecățile, etc. societății, fiecare târând în spate necazurile provocate de egoismul fiecărui care a contribuit la implementarea plăcerilor sale în masă, negând dorința/libertatea celor ce nu fac parte din breasla sa.

Nu ne putem debarasa de valorile altora, nu suntem în stare să trăim după libera bună voință.

Suntem într-o negație continuă, și într-o continuă exercitare/efectuare a acelor lucruri negate.

Oameni de vază din diverse domenii, afirmă că suntem ființe biopsihosociale; dar, ce ne împiedică să ne trăim viața? De ce societatea ne privează de libertate? De ce societatea ar fi cointeresată de nimicirea indirectă a celor din jur, privindu-i gândurile personale, împlicându-se în viața privată?

De ce nu am putea fi singuri?

Care ar fi arma împotriva teroriștilor singurătății?

Bejenari Sergiu

30.03.2011