De ceva timp, începe să-mi vină
un nou vânt revoltător spre ideea de libertate, trezindu-mi câteva întrebări
referitor la aceasta, și anume: Oamenii sunt într-adevăr liberi în gândire?
Care sunt limitele în gândire? Care sunt părțile ce strivesc anumite limite în
gândire? Cum influențează societatea asupra libertății individului/unui om și
care sunt consecințele acestora asupra gradului libertății de gândire?
Unii pot spune că suntem absolut
liberi în gândire și că nimic nu ne împiedică de a gândi liber, alții trec de
altă parte. Analizând anumite situații din viață/trecut, ascultând opiniile și
plângerile altora, ajung la ceea că liberi în gândire noi suntem, dar că
această libertate nu poate fi absolută, ci una imaginativ măsurabilă
(limitată).
Cu certitudine că toți sunt
limitați într-o oarecare măsură (cu excepția celor ce consideră forța divină
atotputernică, respectiv nelimitată, etc.). Mă refer în continuare la oameni și
la limitele prezente în gândire și comportament (psihologic). Deci, odată ce
încercăm de a căuta limită a gândirii, îmi vine în gând limbajul, educația (în
familie, la școală), societatea și interacțiunea cu anumite grupuri din aceasta
(prejudecăți, norme etice/morale, etc.), doctrina/ideologia/credința (fie
religioasă sau științifică).
Omul odată ce se naște, dacă
merge pe ideea că se naște „tabula rasa” (Platon, Aristotel, John Locke, Gottfried
Wilhelm von Leibniz, Immanuel Kant, Sigmund Freud, etc.), copilul începe a face
cunoștință cu mediul înconjurător (desigur că aici fără a le cita, sunt incluse
toate stadiile de dezvoltare a inteligenței, „ca exemplu Jean Piaget”), pentru a începe/încerca o interacțiune
cu cei ce-l înconjoară, părinții înzestrează copilul prin educare/învățare cu limbajul,
care-i va folosi pentru a comunica. Limbajul lărgind și limitând totodată
libertatea în gândire, lărgind limita de gândire prin ceea că este adăugat un
nou sistem, acesta modernizându-l pe cel prim (sunete), astfel gândirea fiind
în expansiune, doar că această expansiune având loc în limitele acestui limbaj
posedat de către copil/om. Odată cu însușirea limbajului, are loc și educația,
copilul este învățat ce este bine și ce este rău, ce se permite și ce nu și de
ce. De aici limbajul și educația, evoluează pe parcurs și împreună. Educația iar-și
are funcția de a lărgi și de a limita gândirea, lărgirea incluzând în sine însușirea
anumitor norme de comportament, astfel având loc pregătirea pentru integrarea
în societate, ceea ce lărgește posibilitățile gândirii și activității umane,
dar totodată limitând gândirea prin aceste norme, deoarece în faza
educațională, omului îi sunt impuse anumite restricții, prejudecăți, norme
social acceptate de către societatea în care se află, rigiditatea acestora din
urmă, fiind mai tare sau mai slabă, în dependență de nivelul de impunere a
acestora prin educație. Mergând la școală, interacționând cu diverse subgrupuri
sociale, gândirea intră într-o expansiune, aici are loc de asemenea o tapare a
normelor sociale/etice/morale/religioase, învățarea a diferitor sfere de gândire,
la școală/universitate. Acest proces de învățare/educare/dezvoltare, lărgește
și limitează gândirea, aici nivelul de libertate fiind dependent de
modalitatea/locul/momentul în care au avut loc impunerea informației, și nu în
ultimul rând depinzând de doza acestor impuneri.
Aproximativ, în felul redat mai
sus, decurge o educare/dezvoltare a gândirii. De la prima vedere, pare a fi
totul suficiente de liber, dar, un om dintr-o societate anumită, nivelul de
libertate în gândire are rădăcini în prima etapă a vieții, ceea ce este divers
la fiecare persoană în parte. Dacă educația a fost axată pe o cultivare rigidă
a normelor etico-morale, atunci, gândirea la maturitate, poate fi paralizată de
un pedantism, dogmatism sau timiditate, ceea ce ar limita persoana de a se
încadra și/sau interacționa cu diverse tipuri de oameni/idei/opinii.
Pedantismul, iritând/distanțând
anumite categorii de oameni, evitând momentele de întâmplare, ceea ce
micșorează posibilitatea de a lărgi limitele.
Dogmatismul, indiferent e
religios sau științific, orice tip de gândire dogmatică, îngustează câmpul de
gândire, respingând concepțiile ce nu corespund sistemului de gândire avut.
Gândirea dogmatică consider că este de tip xenofob, ceea ce din nou respinge
anumite categorii de oameni, lipsa/evitarea interacțiunii cu alte tipologii și
sisteme de gândire, micșorează probabilitatea că cel ce posedă un tip de
gândire dogmatico-xenofobă, va extinde limitele gândirii sale.
Timiditatea, care este la fel
rezultat al construcției sociale și ține de anumite restricții/impuneri, devine
o problemă în maturitate și include în sine traume psihologice (pentru
majoritatea fiind neimportante), acestea fac parte iară-și din etapa
educațională și interacțiunea cu societatea. Timiditatea poate avea urmări
grave în ceea ce ține de încadrare socială, dar totodată poate trezi spirit
analitic/revoltător în gândirea matură, și chiar dacă admitem cele din urmă,
gândirea revoltătoare poate deveni periculoasă (în schimb analizarea și revolta
în gândire, extinde și rupe anumite norme).
Așadar, din cele câteva exemple
și analize, elaborate mai sus, observăm că gradul/nivelul de libertate în
gândirea umană, este dependentă de mediul și felul în care a fost educată
persoana, în această listă fiind prezente atât puncte de extindere cât și de
limitare a gândirii. Libertate absolută în gândire, din cele spuse, nu este
prezentă în gândirea umană. Cât de liber în gândire s-ar considera un om,
oricum, limitele sunt permanent prezente, deoarece aparținem diferitor familii/societăți/culturi, suntem înzestrați
cu sentimente (iubire, ură, plăcere), toate acestea limitându-ne într-o
oarecare măsură gândirea, diferența fiind în nivelul acelei libertăți, care ține de cunoaștere/analiză.
Autor:
Bejenari Sergiu
09.10.2011
Oamenii sunt limitați nu numai din cauza mediului în care s-au dezvoltat s-au din cauza limitelor religioase. Majoritatea nu pot fi liberi din cauza constrângerilor pe care le au.Poate să existe o oarecare libertate individuală, adică ce ține de libera alegere, de plăcere, de gusturi. Libertatea ține de anumite principii, adică nu privesc la d-șoara/domnul dat din motiv că mă v-a mustra conștiința deoarece am iubita/ul meu, există o oarecare limită în interiorul tău cu toate că iubita/ul nu cunoaște gândurile tale, și, tot așa în diferite cauze. Și dacă să luăm așa acele limite ni le punem noi singuri la ele lucrând selful (sinele) nostru interior. Îndeosebi despre libertate/limite se poate de vorbit până la infinit, fără a-ți da seama dacă suntem liberi sau nu cu certitudine.
RăspundețiȘtergereAcele constrângeri pe care le are fiecare, sunt un rezultat al construcției sociale.
RăspundețiȘtergereSocietatea/familia, școala/grădinița, religia, toate acestea cultivă doze mai mari sau mai mici de norme etice, ceea ce și trezește constrângerea.
CONSTRÂNGEREA - este rezultatul celor enumerate mai sus (în articol), normele morale/religioase, acestea din urmă fiind atât de strâns fixate de către ei în mințile oamenilor, încât aduce persoana la o stare permanentă de culpabilitate.