Libertate/limită în gândire

De ceva timp, începe să-mi vină un nou vânt revoltător spre ideea de libertate, trezindu-mi câteva întrebări referitor la aceasta, și anume: Oamenii sunt într-adevăr liberi în gândire? Care sunt limitele în gândire? Care sunt părțile ce strivesc anumite limite în gândire? Cum influențează societatea asupra libertății individului/unui om și care sunt consecințele acestora asupra gradului libertății de gândire?

Unii pot spune că suntem absolut liberi în gândire și că nimic nu ne împiedică de a gândi liber, alții trec de altă parte. Analizând anumite situații din viață/trecut, ascultând opiniile și plângerile altora, ajung la ceea că liberi în gândire noi suntem, dar că această libertate nu poate fi absolută, ci una imaginativ măsurabilă (limitată).

Cu certitudine că toți sunt limitați într-o oarecare măsură (cu excepția celor ce consideră forța divină atotputernică, respectiv nelimitată, etc.). Mă refer în continuare la oameni și la limitele prezente în gândire și comportament (psihologic). Deci, odată ce încercăm de a căuta limită a gândirii, îmi vine în gând limbajul, educația (în familie, la școală), societatea și interacțiunea cu anumite grupuri din aceasta (prejudecăți, norme etice/morale, etc.), doctrina/ideologia/credința (fie religioasă sau științifică).

Omul odată ce se naște, dacă merge pe ideea că se naște „tabula rasa”  (Platon, Aristotel, John Locke, Gottfried Wilhelm von Leibniz, Immanuel Kant, Sigmund Freud, etc.), copilul începe a face cunoștință cu mediul înconjurător (desigur că aici fără a le cita, sunt incluse toate stadiile de dezvoltare a inteligenței, „ca exemplu Jean Piaget”), pentru a începe/încerca o interacțiune cu cei ce-l înconjoară, părinții înzestrează copilul prin educare/învățare cu limbajul, care-i va folosi pentru a comunica. Limbajul lărgind și limitând totodată libertatea în gândire, lărgind limita de gândire prin ceea că este adăugat un nou sistem, acesta modernizându-l pe cel prim (sunete), astfel gândirea fiind în expansiune, doar că această expansiune având loc în limitele acestui limbaj posedat de către copil/om. Odată cu însușirea limbajului, are loc și educația, copilul este învățat ce este bine și ce este rău, ce se permite și ce nu și de ce. De aici limbajul și educația, evoluează pe parcurs și împreună. Educația iar-și are funcția de a lărgi și de a limita gândirea, lărgirea incluzând în sine însușirea anumitor norme de comportament, astfel având loc pregătirea pentru integrarea în societate, ceea ce lărgește posibilitățile gândirii și activității umane, dar totodată limitând gândirea prin aceste norme, deoarece în faza educațională, omului îi sunt impuse anumite restricții, prejudecăți, norme social acceptate de către societatea în care se află, rigiditatea acestora din urmă, fiind mai tare sau mai slabă, în dependență de nivelul de impunere a acestora prin educație. Mergând la școală, interacționând cu diverse subgrupuri sociale, gândirea intră într-o expansiune, aici are loc de asemenea o tapare a normelor sociale/etice/morale/religioase, învățarea a diferitor sfere de gândire, la școală/universitate. Acest proces de învățare/educare/dezvoltare, lărgește și limitează gândirea, aici nivelul de libertate fiind dependent de modalitatea/locul/momentul în care au avut loc impunerea informației, și nu în ultimul rând depinzând de doza acestor impuneri. 

Aproximativ, în felul redat mai sus, decurge o educare/dezvoltare a gândirii. De la prima vedere, pare a fi totul suficiente de liber, dar, un om dintr-o societate anumită, nivelul de libertate în gândire are rădăcini în prima etapă a vieții, ceea ce este divers la fiecare persoană în parte. Dacă educația a fost axată pe o cultivare rigidă a normelor etico-morale, atunci, gândirea la maturitate, poate fi paralizată de un pedantism, dogmatism sau timiditate, ceea ce ar limita persoana de a se încadra și/sau interacționa cu diverse tipuri de oameni/idei/opinii.

Pedantismul, iritând/distanțând anumite categorii de oameni, evitând momentele de întâmplare, ceea ce micșorează posibilitatea de a lărgi limitele.

Dogmatismul, indiferent e religios sau științific, orice tip de gândire dogmatică, îngustează câmpul de gândire, respingând concepțiile ce nu corespund sistemului de gândire avut. Gândirea dogmatică consider că este de tip xenofob, ceea ce din nou respinge anumite categorii de oameni, lipsa/evitarea interacțiunii cu alte tipologii și sisteme de gândire, micșorează probabilitatea că cel ce posedă un tip de gândire dogmatico-xenofobă, va extinde limitele gândirii sale.

Timiditatea, care este la fel rezultat al construcției sociale și ține de anumite restricții/impuneri, devine o problemă în maturitate și include în sine traume psihologice (pentru majoritatea fiind neimportante), acestea fac parte iară-și din etapa educațională și interacțiunea cu societatea. Timiditatea poate avea urmări grave în ceea ce ține de încadrare socială, dar totodată poate trezi spirit analitic/revoltător în gândirea matură, și chiar dacă admitem cele din urmă, gândirea revoltătoare poate deveni periculoasă (în schimb analizarea și revolta în gândire, extinde și rupe anumite norme).

Așadar, din cele câteva exemple și analize, elaborate mai sus, observăm că gradul/nivelul de libertate în gândirea umană, este dependentă de mediul și felul în care a fost educată persoana, în această listă fiind prezente atât puncte de extindere cât și de limitare a gândirii. Libertate absolută în gândire, din cele spuse, nu este prezentă în gândirea umană. Cât de liber în gândire s-ar considera un om, oricum, limitele sunt permanent prezente, deoarece aparținem diferitor  familii/societăți/culturi, suntem înzestrați cu sentimente (iubire, ură, plăcere), toate acestea limitându-ne într-o oarecare măsură gândirea, diferența fiind în nivelul acelei libertăți, care ține de cunoaștere/analiză.

Autor: Bejenari Sergiu

09.10.2011