Fiecare din noi, măcar odată în viață și-a pus anumite condiții, fie impuse de către cineva, fie de la o trezire interioară. Acele cuvinte „de mâine, de luni, la data cutare sau cutare, mă las de un anumită ocupație”, chipurile nu e utilă/favorabilă pentru sănătatea noastră sau a celor din jur, deseori una din acele vicii cum le spunem „noi”, este fie dăunătoare pentru buzunar, fie pentru sănătate, fie din anumite principii/limite/prejudecăți care adesea le includ și pe cele dintâi menționate.
De luni mă las de fumat, de azi numai mănânc după ora 18:00, de azi înainte nu mai vorbesc „maturi”, de la ziua cutare nu mai folosesc alcool, și așa mai departe. Toate acestea și o listă infinită de ocupații ce sunt zi de zi abandonate de unii și preluate de alții.
O manifestare a încrederii în sine și a dovezii pentru sine și celor din jur, că ești cu caracter tare, cu o „sila voli” (putere a voinței).
Dar, ne dezicem de una și de alta, apoi înlocuim o ocupație cu alta și la fel rămânem „narcomani”, renunțăm la un „viciu”, înlocuindu-l cu altceva (schimbarea țigării pe dulciuri), care până-n final oricum duce la o dependență. Noi singuri ne suntem procurori și judecători, căutând justificări/dovezi în favoarea ocupație plăcute ce face parte din viață, o acuzăm și-i ținem apărare când ne vine.
De luni încep să merg la toate orele la universitate, dar odată ce ajungi și dai ochii cu un profesor de care deloc nu-ți este dor să-l vezi, îndată cauți de a găsi ocupație mai utilă, de aici primind un minus formal și un plus spiritual/intelectual, acel timp fiind utilizat în scopuri personale (citire, discuție sau o simplă plimbare la aer de unul singur prin parc), punem pe cântar lucrurile, și e cu certitudine că se găsesc acuzații spre sistemul de învățământ din țară și alegem altceva, doar nu lecția clasică universitară (citire, dictare, xerox cu ajutorul mâinii).
„Renunț să mai iau masa după ora 18:00”, astfel gândește cineva cu burta plină, care-și vede în oglindă figura schimbată/rotunjită. Se cunoaște de către mulți că aceste cuvinte nu se mai aud de interiorul nostru, atunci când vine un miros plăcut din bucătărie, atunci când toată ziua a trecut în afara odăii, atunci când cobori scările universității și vine câte-un miros a plăcinte calde (de care uneori nu-ți mai este dor). Suntem hotărâți în ceea ce spunem, atunci când suntem împliniți (sătuli).
Trăim o viață și suntem în permanentă renunțare la ceva, ascultăm ce zice unu, ascultăm ce spune altul, face persoana dragă – facem și noi, face prietenul – facem și noi, face lumea – facem și noi. Întrebându-ne „De ce? Pentru ce?” , răspundem cu răspunsul celor din jur, „Păi uite, iată de atâta și de atâta…”, „niorlăială” infinită, justificări neargumentate/preluate de la cineva care este un cu totul altcineva. De aici și apar întrebările de genul „Al cui produs este omul…?”, al nimănui va fi răspunsul în viitor. Căci va veni timpul când nu va rămâne nici loc de justificare, nici oameni pentru-nvinuire. Credem deoarece crede cineva, mâncăm aia pentru că cineva a spus că e bun pentru sănătate, trecem strada până nu trece cineva, etc.
Moare personalitatea? Suntem schizofrenici? Să mai pun vre-un semn de întrebare? Oare ce va crede cititorul despre mine?....................
De luni renunț la viață… (O puteți face și voi, spune lumea că e bine pentru sănătate)…
Autor: Bejenari Sergiu
22.09.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu