Sometime I Feel Like Screaming

 

Încep cu titlul piesei Sometime I Feel Like Screaming, al legendarei  formații Deep Purple. Să-ncercăm să recunoaștem, că într-adevăr ajunge/vine clipa în viață, când pentru o descărcare sau încărcare cu energie, ne vine să strigăm în gura mare. Acel strigăt din  momentul când nu mai știi care e realitatea, nu mai percepi logica lucrurilor din jur, acel moment când se naște noul rebel din noi, și spunem nu, o manifestare nihilistă către tot.

Deci, de unde vin aceste momente și cum mai bine ar fi de a le ține sub control?

Păi, este clar că aceste clipe sunt o construcție emoțională, acestea din urmă umplând/presând sistemul nervos. Interacțiunile cu oamenii de la serviciu/stradă, cu chipul personal din oglindă, somnul, mâncarea, timpul, succesul/insuccesul, etc; acestea și multe alte motive/cauze, fac parte din construcția emoției „finale”, însă rezultatul poate fi diferit, de la o persoană la alta, unii ținând sub control acea „culme” emoțională, alții nu.

Ce ține de controlul acelei clipe, atunci putem observa cum se descurcă fiecare, din experiența proprie și a celor din jur. Vorbind de societate, atunci putem spune că pentru societate, cei cu un control asupra emoțiilor sale, ar fi/sunt primiți ca oameni calmi, calculați, etc; însă nu tot timp acest calmant funcționează, căci ajunge odată și odată omul la o pierdere a unei persoane din familie, și dacă reacția/controlul acelei persoane ar funcționa la fel ca și înainte, atunci el/ea ar fi perceput de către mulțime/cei ce-l înconjoară/cunosc, ca pe un om rece și lipsit de sentiment/inimă. Dacă e bine, atunci nu e primit bine, dacă invers, la fel; Așadar, acel moment/clipă, și eu/tu/el/ea/ei/ele lăsându-ne/se toți în propria voință/necesitate psihologică, atunci majoritatea, din nou va privi cu ochi duri spre acel tip/ă.

Din analiza inutilă de mai sus, vreau să ajung la ceea că, cum nu am fi, și cum nu am manifesta emoția respectivă, oricum vine momentul când majoritatea nu acceptă originalitatea. Păi, vine momentul potrivit, și pentru o descărcare energetică, ar fi bine de scos un strigăt pe măsura puterii fiecăruia, doar rămâne de ales locul unde ar fi bine de scos aceste limite, căci știm cu certitudine cum va decurge reacția celorlalți.

Deci, să fim liberi în emoție. Unii plâng, alții strigă cu voce tare, fiecare-mparte își trăiește-a sa disperare, a sa greșeală…

În acea clipă, un strigăt bun, poate fi o plăcere incomparabilă la moment, cu alte emoții trăite, căci când ești flămând, totul are gust plăcut.

Să tolerăm, să acceptăm, să fim empatici… Căci suntem. Așa cum suntem.

Autor: Bejenari Sergiu

01.10.2011