Învățăm să scriem și să citim toată viața, din copilărie înregistrăm, schițăm limbajul, pe parcurs crescând/corectând acest bagaj de cuvinte în memoria, cu spațiu infinit, finitul/sfârșitului vieții fiind actor/coordonator al gândirii umane.
Gândind și doar gândind/experimentând dezvoltăm imaginația, care și va fi cea născătoare a sfârșitului. Imaginile ce vin din viața empirică/vizuală, inteligența le înregistrează/prelucrează, după care urmează o creație a unei noi imagini.
1+1=2
O imagine dintr-un domeniu, plus o imagine din alt domeniu, se egalează cu o imagine diferită de cele două. Procesul plusării imaginilor, nu taie câte jumătate din una și jumătate din cealaltă, doar unindu-le fără logică; 1+1 „nu poate fi” egalat cu o cifră de 1 și încă 1 plasați alături, ci știm că aici are loc un exercițiu matematic – inductiv, astfel procesul de adunare a două lucruri nu se egalează cu două fragmente legate, ci cu o construcție a unui nou exemplu/tablou.
De exemplu: Două cărămizi de gheață a câte 1 kg, dacă le unim, primim o cărămidă de 2 kg, aici unirea/topirea înlocuiește exercițiul de adunare. Procesul unirii, ce include adunarea/topirea a două cărămizi de gheață, rezultatul final fiind un alt obiect, calitatea căruia rămâne aceeași (apă înghețată, apoi dezghețată, și iarăși înghețată), schimbarea are loc doar pe plan cantitativ/vizual/forma.
Deci, în procesul de calcul în exercițiul 1+1, rezultatul se schimbă (masa, cantitatea, forma), cifra însă rămâne cifră (calitatea, categoria, substanța), și rezultatul aici nu e o literă.
Astfel, vizualizarea imaginilor/acțiunilor empirice, toate având loc în diverse momente/locuri, prin procesul de analiză și prelucrare a informației, imaginarul naște/creează un ceva nou, fiind modelat din topirea evenimentelor acumulate anterior, din care și sunt deduse diverse imagini.
P.S. Dar să nu uită, că totul este relativ, și judecata expusă aici, nu pretinde de a fi validă…
Autor: Sergius Bejenarius
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu